Tulcea - orasul situat pe 7 coline

In ultima perioara mi-am propus sa incerc sa ma apropii de Delta Dunarii!
Prima oprire: orasul Tulcea

Oraşul Tulcea este situat in partea de nord a Dobrogei, la jumatatea distantei dintre Chilia si Sf. Gheorghe, la 8 km de stabilire a raului de la prima bifurcare a Dunării, 45"11’ latitudine nordică şi 28"48’ longitudine estică. Este reşedinţa judeţului Tulcea, al patrulea ca mărime în ţară, incluzand în teritoriul său administrativ si localitatea Tudor Vladimirescu, situata în partea din faţă a oraşului, pe braţul stâng al Dunarii. Situat pe şapte coline, oraşul are o suprafata de 19 km patrati. 

Tulcea se invecineaza pe de o parte cu cel mai tanar pamant al Europei ( aluviunile Deltei Dunarii) pe de alta parte cu unii dintre cei mai vechi munti ai Planetei (Macin, masivul hercinic cu varsta de aproximativ 400 milioane de ani).

Privit de pe colina vechii Aegyssus, unde astazi se afla Monumentul Independentei, largul cot al Dunarii, pe malul caruia e cladit orasul, pare o dubla poarta; portul fiind cel care asigura intrarea pe de o parte in minunatele cai acvatice ale Deltei, tot el fiind cel care ofera prima treapta de pamant ferm celor care coboara de pe nave. Multe specii vegetale sau animale au constituit , totodata si importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri.
Versantii celor sapte coline pe care s-a ridicat orasull Tulcea au configuratia unui amfiteatru natural cu deschidere spre Dunare.
Fluviul Dunarea inscrie aici o mare bucla, cu un debit ce variaza intre 2.000 si 18.000 mc/s si o adancime maxima de 34 de metri in dreptul hotelului “Delta”.

Acces in localitate: Accesul in localitate se face terestru pe DN22/E87 si fluvial.





Faleza Tulcea...un vapor tocmai lua curba



Macin

Macin

Macin

Macin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...